23 octombrie 2010

30. S-au dus zilele...


S-au dus zilele de vara,
S-au scurs toate ca un fum,
Nici un gand de primavara,
Totu-i scrum.

Mi-au ciuntit din aripi corbii,
M-au trantit fara frunzis,
Mi-au ramas golasi toti codrii,
Pe furis...

Mi-au plans lanurile toate
Cu amar venin pe cale,
Toate au pierit sub frunze
Sub puterea talpii tale.

Nici o raza de lumina,
Nici tu stea si nici caldura,
Toate au pierit sub pietre,
Doar din ura...

Mi-este sufletul golas
Si plapand sub adiere,
Nici un verde pe imas,
De durere...

22 octombrie 2010

29. Cuvintele



Cuvintele isi au rostul doar atunci
Cand poti sluji cu ele,
Nu toate/s de folos cand urci
Spre stele...
Cuvintele iti pot sluji
Sau poti sa le devii tu sluga,
Incearca peste ele a pasi
Sau...leaga/le in ruga.
Cu rost a fi vorbirea
Si fara rost cuvantul...
Ghiceste/le menirea
Ca/i far de pret...iubirea.

16 septembrie 2010

28. Cuprinsa-n anotimp



Mai lasă-mi Doamne un strop, măcar un timp...
Un strop de fericire cuprins în anotimp.
Mai lasă-mi gustul dulce-amar,
Al resemnării crude când judec iar şi iar.
Nu, nu judecăţi nedrepte, nu voi a face,
Ci resemnări concrete că eu nu pot mai mult.
Măcar cuvântul ăsta pare să mă impace
Că tot ce-i verde astăzi...mâine-i doar contur
A ceea ce a fost. Imi plec genunchii iar
Cuprinsa-n anotimp si, tac,
Imi caut iar răspunsul, încerc să mă impac,
Nimic si nimeni nu pare să priceapă
Că nu-mi doresc în suflet păcat să mă încapă.
În faţa lumii, statuie din Olimp,
În suflet doar tăcerea incerc să o cuprind.
Si chiar aşa tăcută par a osândi
Nemişcarea lumii, ratiunea de a fi.

15 septembrie 2010

27. Ce m-ar putea opri?



Mi-e sufletul usor purtat ca valul,
Calatorind in agonie catre mal,
Nicicand n-a fost atat de-nalt hotarul
Findca nu vad un altul mai inalt.

Purta-vei duhule in tine spuma
Cu ale mele zbateri pan* la cer
Si auzi-vei de la mine intr-una
Cuvantul ce despica tot ce-i efemer.

Si despica-voi cer, si despica-voi maluri,
Nimic din asta lume nu va stavili
Ale mele doruri...fapte ideale;
Nimic din toate astea nu ma va opri.

Cuvantu-i libertate, cuvantu-i zbor inalt,
Insa cu doua fete de n-oi putea privi
De aici de unde sunt...pe malul celalalt.
Si totusi doar...cuvantul, el ma va opri.

26. Ce pot să fiu...



Ce pot să fiu dacă renasc,
Si cât de nouă m-aş putea privi?
Din pas în pas, mereu se nasc
În cerul stelei pandantivi.

Ce aş putea să imi doresc
Mai mult? Mi-e drag si visul si chemarea,
Atât de-nalta amagire
Imi umbrise vindecarea.

Aş putea purta mai mult
Insufletitu-mi cer cu stele?
Tot ce astazi m-a durut
E limanul vietii mele.

Daca trupul n-ar durea
Nu as simti intr-însul viată,
Tot ce este mi-ar părea
Fara duh...fara sperantă.

Multumescu-ti tie gand
Că ma porti in constiinta,
Mă adap si ma vad bând
Din haotica-mi dorintă.

Imi doresc o nouă eră
A cunoasterii de sine,
Viata-i scurtă...efemeră,
Tot ce am...nu-mi apartine.

20 august 2010

25. Intercostală



Mi-adăp fiinţa dintr-un cer albastru;
Intercostala mulţumire,
În cerul gurii sunt un vechi sihastru,
Si-n faţa lumii zac in amagire.

Mi-e candelă apusul, fiori în asfinţit,
Si inima mi-e frănta de-un petec de cenuşă,
Nimic din lume astăzi nu m-a încălzit
Si nimeni înspre suflet nu si-a deschis vreo uşă.

Mă simt ca cerşetorul ce bate-n porţi inchise
Pe care umbra serii le-nvecinează morţii,
Atâtea fraze sfinte lumina mi-o descrise
Încât crezut-am aprig că suntem fraţi cu toţii.

Imi este veacul incifrat cu semne
Cuvântul e mai darnic, însă mai sec...e gol,
Astăzi lumina transparenţelor eterne
Mă face mai vizibilă în stratul de noroi.

24. Altarului de ură...



A nu stiu câta oară ma intreb
Si gândul ăsta ma impresoară,
Aş vrea macar o clipă să inţeleg
De ce un om cu altul se măsoară...

De ce ar crede in mintea lui amară
Ca celălalt nu poate fi decât ateu?
Intrebarea asta incepe să mă doară
Si e mai cumplită decât aş crede eu.

Mă dor organele si cerul minţii,
Mă chinui ca un om lipsit de vlagă,
Încerc să imi răspund, mă pierd in definiţii
Si nimeni parcă nu-i să inţeleagă.

E germenele răutăţii, el se interpune
Şi oameni între oameni nu se mai iubesc,
Fiecare crede, fiecare spune
Că adevarul poartă cu suflet crestinesc.

Minciuni, minciuni...făţărnicie!
Mai bine recunosti că nu deţii iubire,
Că ale tale fapte iţi sunt ucenicie
Altarului de ură pe care îl zideşti !

13 martie 2010

23. Ciudat...



Ciudat zvacneste iar cuvantul,
De parca vrea a incolti,
Rostirea iar mi-o poarta vantul,
Incotro...pare nu a sti.

Dar drumul si-l gaseste-n zari
Dupa haotice miscari volupte,
Aceste dulci mistificari...
Ma poarta liber orisiunde.

Ma poarta-n pragul cel de sus,
Ma poarta-n patru zari abstracte,
Cand ma gasesc...de fapt eu nu-s,
Cand sunt aici...eu sunt departe.

Dar pot sa spun ceva concret,
Eu suflet zbuciumat in cautare?
Descatusat, eu nu m-astept
Sa simt mai mult...in asta zare.

22. De ziua ta



De ziua ta as vrea să-ti scriu
Un gand frumos si sa cuprinda,
Tot ce-as dori sa-ţi dau...sa fiu
Prieten bun...poate oglinda.

Dar Doamne cum m-a părăsit
Tot harul sa mai pot fi sincer,
Si mi se pare depasit
Sa mai privesc cu ochi de inger.

Prin versul meu, tristeti ti-aduc,
Nelinistea zvacneste-n vers,
Prin adevar simt ca produc
Reactii in sens invers.

Si poate par de-neinteles
Insa tot harul a adormit,
A fost inchis...poate l-am sters
Cu ochiul orb si parasit.

Insa e ziua ta si vreau
Sa nu vorbesc nimicuri...poate,
Ma tot intreb ce sa iti dau
Pe mine sa ma poarte.

Am rascolit, am cautat...
Cuvintele! Ar fi ceva...
Insa ma simt in gand sarac,
Si ce-a fost bun parca-am uitat.

Dar totusi e ceva in suflet,
Ce-mi umple plin fiinta,
Spre cer cand gandul mi-l indrept
Si-mi sterge suferinta.

Din plinul asta voi sa-ţi dau:
Primeste-n dar prietenia,
Si lasa-ma din ea sa-ti iau
Necantarind, nemasurand...aceasta-i bucuria.

26 februarie 2010

21.RIMAVARA!



Mi s-a umplut din nou cuvântul
Si se revarsa din priviri,
Mi-atât de drag intreg pământul,
Un zbor ciudat de fericiri.

Privesc la cei din jur străini,
Căci năzuintele diferă;
Mă smulg cu dor spre inălţimi,
Cuprind in ochi o altă eră.

Urechea mea a amutit,
Nu vrea să mai asculte,
Decât cum bobul incoltit
Işi crapă coaja-n frunte.

O, Doamne, nu mai judec, nu,
Desi sunt apti de judecată,
Ci clipa sfântă de acum
Cuprindă lumea toată!

E primavara, da, şi-ai zice
C-am inverzit din nou si eu,
Mi-e dor de lanuri si de spice,
Mai mult...mi-e dor de Dumnezeu!

25 februarie 2010

20. Imi dai inima faclie



Timpul azi l-am petrecut
Doar cu Tine Doamne Sfant,
A fost lesne si plăcut
Sa-Ti vorbesc şi să Te-ascult.

Chiar o zi întreagă a fost
Ca secunda zburătoare
Dar nimic nu-i fără rost,
Chiar de trece, chiar de moare.

Ti-am cântat, ti-am spus cuvinte
Care pot să le repet,
Toate câte port in minte
Le păstrez cu drag in piept.

Stiu că esti acolo Sfânt
Si-nverzesti tot ce-i uscat,
Din pământ imi dai cuvânt
Si din pace cuvantat.

Imi dai inimă făclie;
E un foc ce nu distruge,
Este focul apă vie,
E lumină...si chiar curge.

24 februarie 2010

19. Mi-e dor de mine câteodată



Mi-e dor de mine câteodată
Si mă rechem cu glas tocit...
Mi-adoarme glasu-n zori şi cată
Pe la amiezi a mă trezi.

M-adun din spuză, amintiri desarte,
De parcă mortul poate să vieze?
Ce pot să fac...strigati-mă!
Si faceţi lutul să vibreze.

Din amintiri croiesc stângaci
Doar umbra visului pierdut,
Ce mai contează ce imbraci
Când timpu-i gol si mult prea lung?

Mi-e cuşca de otel forjat,
De-ar fi si lacate, să fie!
Eu "sunt" şi sunt inaripat
Iar libertatea este vie!

18. Veac dogmatic



Tumult de voci sparg orizonturi
Iar raze-sulite străpung
Perdeaua norilor si soluri
Cu freamăt dulce si prelung.

Crini albi deschid molatec
Corole. Intinse trâmbite spre cer,
Anuntă veacul cel dogmatic,
Închis in urbe si stingher.

Natura naste din trotuare
Brusturi si trandafiri altoi,
Iar fruntea aceea visătoare
Va scrie versuri pentru ploi.

Ce rol abstract in poezie
Si in natură glasul şters,
Cu zgomot bont de fierărie
Masini cârtesc in al lor mers.

De ce-aţi luat mai mult
Din Mina-ntinsă dinspre cer?
Natura plânge, o ascult...
Cu ploi acide din Homer.

17. Pasi


Mi-am plans tacut nefericirea
Cu muguri noi de primavara
Si resemnata am smuls privirea
Din lutul greu cu urma clara.

Ramân in urma paşii mei
Sculptati in tină şi-o să piară,
Se acopera cu frunzele de tei
Când bate vântul dinspre seră.

Atâtea paşi uitaţi de lume
Se amestecă cu cei dintâi,
Îi simt timizi, şi fără nume
I-am folosit drept căpătâi.

16. Mai lasă-mă să-ţi spun "iubire"


Te rog mai lasa-mă să-ţi spun "iubire",
Să te numesc prieten drag si bun,
Ma lasa-ma să-ţi spun de nemurire,
De cate ori am vrut să zbor si sa apun...

Mai lasa-ma sa-ţi sting durerea
Când fruntea ti-o cuprind in palme;
As vrea să-ţi fiu o zi invierea
Sau ploaie...gândul să ţi-l scalde.

15. Prin foc

Doamne in cerul Tău mă chemi prin foc,
Ca fierul înrosit mă simt,
Şi aripi nu-mi dai ca să pot
De arsita sa fug si să mă sting.

De scriu un vers pe "eu" infrâng
Iar pacea ce-mi cuprinde tâmpla
E pulsul Duhului cel Sfânt,
Puterea vietii...cârma.

22 februarie 2010

14. Promis-am

Promis-am să mă sorb din lume,
Promis-am să păsesc profund,
Promis-am Doamne să Te strig pe nume,
Promis-am ca mereu să plâng...

Promis-am c-o să scriu din nou
Şi c-o să tac o lungă vreme,
Promis-am Doamne alt ecou
În infinitul vietii mele...

Şi azi promit a mia oară
C-am să mă nasc în orice clipă,
Chiar daca naşterea o să mă doară
TU, să-mi dai...pene pe aripă!

Şi dacă o să uit ce-am zis
Promite-mi Doamne c-o să-mi dai
Amintirea unui vis...
Că m-am născut al Tău în Rai!

18 februarie 2010

13. As vrea să mai strivesc poteci

Aş vrea să mai strivesc poteci
Cu paşii mei de rouă plini
Şi să respir vântul prin crengi
Şi-al lunii clare zâmbet fin.

Să-mi umplu ochii cu imagini
Şi să le duc cu mine-n iarnă,
Când recitesc aceste pagini,
Să reânvie fără teamă.

Păduri şi câmpuri înverzite
Sunt ale mele părti din suflet,
Şi plâng când iarna înmărmurite
Le regăsesc fără de cântec.

Aş vrea să mai strivesc poteci
Zâmbindu-mi cerul plin de stele,
Şi să respir vântul prin crengi
Cu arome dulci...de viorele.

14 februarie 2010

12. Cautari




Ce framântari, ce dor ascuns,
Te caut Doamne de un timp,
Nici ieri, nici azi nu mi-ai raspuns
Si nu îti cer nimic în schimb.

Stiu ca Tu plata nu voiesti,
Ca tot ce dai ne dai iubind,
Eu însa cer sa ma gasesti
C-am obosit sa ma tot mint.

Mi-am rascolit în amintire,
Cu ce-am gresit de Te-am pierdut,
Ce am mai pus peste a mea fire
Ca Te-am strigat si n-ai venit?

Si timpul trece, trece mut
Iar rugaciunea-i trista tare,
La orice lacrima ascult
Cum cad din pieptul meu zavoare...

Fereastra sufletului meu
Deschisa-i sa primesc lumina,
Dar s-o deschid i-atât de greu
Pe umeri când m-apasa vina.

Si de va sta mereu deschisa
Voi lumina pe altii eu,
Findca iubirea e transmisa
Din om în om prin ochiul Sau.

11. Doua inimi


La apogeu destinul cambrat pe adevar
Si functia de stimul o poarta doar privirea,
Macelul dintre pleoape e lacrima de nufar
Iar timpul ne e tatal la brat cu nemurirea.

Flegmatic este pulsul la încheietura mâinii
Resuscitat de patimi volupte si flamânde,
El hacuie dogmatic fapaile fapturii...
Ca lacrima de noapte prin zile ce patrunde.

Nestiutoare sunt eu de întelesuri simple,
Culegatoare de stele si cutezanta în vise...
Adun în doua palme bataile lor ample,
A celor doua inimi de moarte neatinse.

10. Cazut-am


Din cerul meu de gratii îngeresti
Cazut-am peste gânduri, peste abstractii fine,
Calauzita de patimi si mofturi pamântesti
Am rascolit ideea si lacrima pe sine.

Mai virtuasa ca marea si singura ca luna
Am lacrimat chemarea spre tarmuri afrodite,
Si tot asa se stinse si pacea ca si spuma
Din cupa voluptoasa cu vinuri învechite.

Stridentele imagini nascute din pacat
Înconjura defunctul izvor al puritatii,
Cu lacrimi selenare un vânt clasicizat
Împrastie dogoarea arzândelor libratii.

9. Ea...mama


Azi nasc cuvinte înselatoare
Sa îndulcesc tristetea ei,
Ca viata trece si rasare
Doar praf uscat din flori de tei.

Si mâna muta care odata
Mi-a sters umil un gând hai-hui,
Îmi este mie astazi tata
Desi e mama orisicui.

Ca un copil la pieptul ei
Ma strâng si plâng înselator,
Findca mi-e draga ca un tei
Cu glasu-i flori si bratu-i dor.

As vrea sa o iubesc mai mult
Dar vremea-i trista fara leac,
Si-o las pe ea ca un tumult
De ape dulci sa-mi fie veac.

8. Invata-ma tu


Vreau sa-mi picuri pe buze surâsul,
Privirea sa o sprijini pe umarul meu,
Învata-ma iarasi scrisul de mâna,
Învata-ma tu cine sunt eu...

Ma poarta cu tine, striveste-ma-n gene,
N-o sa ma doara decât numele tau,
M-adauga-n lista ideilor grele
Si lasa abstractul sa explice mereu...

Învata-ma tu si o sa te invat eu
Cum clipa petrece un secol vioi,
Vibreaza tacerea, vibreaza în doi,
În cercuri...în cercuri întoarse spre noi...

7. Petece


Un petec de hârtie, un capat de creion,
O masa, o lampa si-un stecher de carton.
Doar visul ma mai stie si-n vise ma simt om,
Iar stimulul mi-e setea de dale de beton
Din care sa-mi fac trepte sa urc spre esafod.
Materialnica vointa vreau sa o simt deplin,
Sa ma întepe dorul, sa-mi picure venin,
Antibiotic contra durerilor de dinti
Atunci când strângi puternic maxilarul
Si... pumnii când te minti.
De-ar fi explozie în suflet, de-ar fi ceva sa fie
Sa-mi poarte staruinta perdelele de lut,
Vibreze în amiezi lumina ce o stie
Doar gândurile mele sau visul dedemult.
O, ce vorbarie goala, ce cuvinte fara duh!
Mai striviti-ma odata între pleoape...sau ma duc.

6. Visul



Diametral opus visul, un vis de carton,
O esarfa infasurata pe un grumaz indecis...
La cea mai mica adiere se pierde concretul,
Pe buze si pleoape...o roua murdara.
Ma sufoc vestejind iar visul.
Arata-mi cai de poti dar nu ma purta orbeste,
Sunt sincera cu tine, tu calci pe lânga drum.
Întinde mâna, dar sa nu ma prinzi de degete,
Agata'te bine!
Sunt alunecoase tu oare nu simti?
Cert e ca m-ai scapat.
Ma tineai de-un fir de lâna destramat
Din puloverul meu...

5. Frunza

Purtam o frunză mică-n palmă
Şi mă vedeam ca ea zăcând,
Cu alte frunze laolaltă,
Sădeam culoarea pe mormânt.

Şi o păstrez să-mi amintesc
Că viaţa-i scură cât o rouă,
Şi visul azi să-mi împlinesc
De mai trăiesc o zi sau două...

4. As vrea!

Aş vrea să scriu un vers, să cânt,
Să mă arunc spre cer curat,
Mă doare pasul dinspre gând
Şi-n podul palmei neumblat...

Aş vrea să caţăr Polul Sud
Şi polii încă neumblaţi,
E parcă totul atât de scund
Când porţi în tine munţi înalţi...

3. Conteaza cum...

Vibraţii de spaţii şi legende
Tresaltă-n goluri amorţite
Şi, punctuală în viaţa mea se pierde
Secunda. Orele scrumite.

Se cutremur stelele din ochi
Captând întunecimi lucide,
Iar forma lor în cea de stropi
Se pierde-n adâncimi aride.

Obrazul meu ca din tezaur
Devine de-un albastru pur,
Iar moartea-n joc e aspru faur
Ce-mi pune buzelor contur.

Hazardul vieţii ne e moartea
Clădindu-ne din ia virtuţi,
Conteaza cum se închide poarta
În urma ta şi-a celor mulţi.

2. E seara...e noapte

Un cer de-o cocleală verde purta
Veşmânt mediocru de împrumut,
Prin ceaţa-i murdară se mai zărea
Un capăt de zi ce fusese plăcut.

Cu braţe ca ramuri de plopi muribunzi
Apare înserarea mâhnită şi rece,
Cu umerii goi şi obrajii rotunzi,
Încearcă la ochi să mă lege.

Mi-alungă uşor cu strigătu-i surd
Plăpânda segvenţă de lumină stelară,
Iar braţele-i sumbre în dansu-i rotund
Întunecă clipa şi-n mine strecoară
O frică de noapte, de calm interzis...

Aproape tăcut şi-aproape ucis,
Pe panta nocturnă mă simt ca prelins.
În ochi mi se-aşterne o boare de vânt,
Un sunet de liră îmi pare că ascult.
Privesc împrejuru-mi cum toate aţipesc,
E seară...e noapte şi toate pălesc.

1. Ar vrea sa mai spuna

Inima-mi bate, ar vea să mai spună
Şi azi cât de mult iubesc să trăiesc
Chiar dacă cerul se zbate-n derută,
Iar crengile plopilor albastru-i rănesc.

Zvâcnesc de puterea ce-mi iscă în ochi
Acea strălucire flămândă de viaţa,
Şi simt cum mă nasc din mijloc de gropi
Mai plină de vise, mai dură-n speranţă.

Să fie de vină o clipă fugară,
Un gând adormit sau bine ascuns?
Apoi m-am simţit golită, de ceră...
Din tot ce există pe mine m-am plâns.

Follow by Email