14 februarie 2010

11. Doua inimi


La apogeu destinul cambrat pe adevar
Si functia de stimul o poarta doar privirea,
Macelul dintre pleoape e lacrima de nufar
Iar timpul ne e tatal la brat cu nemurirea.

Flegmatic este pulsul la încheietura mâinii
Resuscitat de patimi volupte si flamânde,
El hacuie dogmatic fapaile fapturii...
Ca lacrima de noapte prin zile ce patrunde.

Nestiutoare sunt eu de întelesuri simple,
Culegatoare de stele si cutezanta în vise...
Adun în doua palme bataile lor ample,
A celor doua inimi de moarte neatinse.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Follow by Email