11. Doua inimi

La apogeu destinul cambrat pe adevar
Și funcția de stimul o poartă doar privirea,
Măcelul dintre pleoape e lacrima de nufăr
Iar timpul ne e tatăl la braț cu nemurirea.

Flegmatic este pulsul la încheietura mâinii
Resuscitat de patimi volupte si flamânde,
El hăcuie dogmatic văpăile făpturii...
Ca lacrima de noapte prin zile ce pătrunde.

Neștiutoare sunt eu de înțelesuri simple,
Culegătoare de stele și cutezantă în vise...
Adun în doua palme bataile lor ample,
A celor doua inimi de moarte neatinse.