16 septembrie 2010

28. Cuprinsa-n anotimp



Mai lasă-mi Doamne un strop, măcar un timp...
Un strop de fericire cuprins în anotimp.
Mai lasă-mi gustul dulce-amar,
Al resemnării crude când judec iar şi iar.
Nu, nu judecăţi nedrepte, nu voi a face,
Ci resemnări concrete că eu nu pot mai mult.
Măcar cuvântul ăsta pare să mă impace
Că tot ce-i verde astăzi...mâine-i doar contur
A ceea ce a fost. Imi plec genunchii iar
Cuprinsa-n anotimp si, tac,
Imi caut iar răspunsul, încerc să mă impac,
Nimic si nimeni nu pare să priceapă
Că nu-mi doresc în suflet păcat să mă încapă.
În faţa lumii, statuie din Olimp,
În suflet doar tăcerea incerc să o cuprind.
Si chiar aşa tăcută par a osândi
Nemişcarea lumii, ratiunea de a fi.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Follow by Email