24 februarie 2010

18. Veac dogmatic



Tumult de voci sparg orizonturi
Iar raze-sulite străpung
Perdeaua norilor si soluri
Cu freamăt dulce si prelung.

Crini albi deschid molatec
Corole. Intinse trâmbite spre cer,
Anuntă veacul cel dogmatic,
Închis in urbe si stingher.

Natura naste din trotuare
Brusturi si trandafiri altoi,
Iar fruntea aceea visătoare
Va scrie versuri pentru ploi.

Ce rol abstract in poezie
Si in natură glasul şters,
Cu zgomot bont de fierărie
Masini cârtesc in al lor mers.

De ce-aţi luat mai mult
Din Mina-ntinsă dinspre cer?
Natura plânge, o ascult...
Cu ploi acide din Homer.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Follow by Email