16 decembrie 2011

39. Alunga-ma tu, pleoapa...


Imi place sa scriu cuvinte frumoase,
Cuvinte ce-si au rostul sa mangaie destinul;
Atunci cand ele sunt naive si gingase,
Iti risipeste plansul si pasul si strainul.

Ma-nlatura tu, pleoapa, prin strangere de gene,
In intunecatu-mi, absentu-mi infinit,
Sa nu te mai intorci umbrindu-ma cu sine,
Nici cautandu-ma amarnic prin praf sau prin nisip.

Findca am scris cu hotarare, cu gand de fetiscana,
Cu nasul subtiat spre stele clipind doar pentru mine,
Azi nu mai sunt naiva ci, mai degraba stana
In adevarul care e greu a fi gasit.

Alunga-ma tu, pleoapa si pierde-ma in plans,
Necrutatoare imi este clipa fara a fi de ajuns,
Fiindca doar focul mistuitor dar rece
Purifica adancul prin care plansul trece.

Follow by Email