29 octombrie 2019
69. Mi-am pus carti in capatai...
Ah...mi-am pus carti in capatai,
Sa ma trezesc din nopti uitate cu visul cel dintai,
Sa incoltesc din filele lor albe,
Ca roua diminetii in versuri dulci si calde.
Mi-am pus dorinta si vointa la bataie,
Intr-unul singur sens maret si vise mai inalte...
Potecile aevea de ceata-n umezeala,
Cararea imi precede un sens de lume goala.
Dar...pasii intotdeauna siguri,
Pazesc de spaime si de friguri...
Revin cu gandu-n carti, in ani de socoteala
Ca-n lumea asta intreaga zace un vuet ca de boala!
Si-atat de rar momentul acela sa repete
Frumosul in ecou cu atata drag si sete...
I-atata frumusete in cantecul de leagan,
Si-atata nemurire in pace si-n iubire...
22 aprilie 2019
68. Mi-atat de dor si tu nu stii
Mi-e dor de ploaie si divin,
De tot ce-i tihna si senin,
Mi-e dor de pajistile pline,
De flori marunte si albine.
Mi-e dor de-o simplitate clara,
De tot ce-nseamna primavara.
Mi-atat de dor...e o dorinta,
Si e cumplit ca-i trebuinta!
Mi-e atat de dor dar tu nu stii,
Ca vara trece prin campii,
Ca florile sub pas palesc,
Nu le-ai cules sa le primesc...
Mi-atat de dor si tu nu stii...
20 aprilie 2019
67. Cogito, ergo sum...
Anii astia n-am trait,
Nici macar nu am simtit,
Doar in radacina mortii
Am sapat si am zidit...
Viata trece si se scurge,
Ca prin jgheaburi primavara,
Si te-ntrebi: unde se duce
Soarele, cand pleaca vara?
Lacrimi ca prin jgheaburi trec,
Findca oameni nu mai sunt,
Nici macar unul intreg...
Precum eu intreg nu sunt...
Tainic speri si tot parcurgi
Pas cu pas intreaga viata...
Ce ar fi mai mult de spus
Decat: vesnica speranta?
3 februarie 2019
66. Clipa mea de adiere
Clipa mea de adiere,
Fu-se pana în asfințit.
M-am zdrobit cu asa putere,
Pana-n zori...când m-am trezit.
Clipa mea de adiere...
16 iulie 2018
65. Acela...
In linistea profunda a marilor idei
Purtat-am steagul biruintei cu capete de lei.
Pentru ca ea, Taria, mi-a sugerat Intregul,
Cand insasi suferinta atins'a apogeul.
Si, iata! Dupa atata timp din nou mi s-a ivit,
Purtandu-ma in credinta Acelui Rastignit,
Cuvantul, ca si cale a drumului cu rost,
A Aceluia ce Este, va fi, dar a si fost...
La margini de prapastii, pe muchii de cutit,
Nicicand mai tare pamantul n-am iubit!
Oare mai poti purta in tine asa iubire mare,
De nu ti-ai fi rasfrant intregul trup in zare?
Si ce atingeri sfinte, ce energii divine
Iti poate atat largi sufletul din tine?
De n-ai fi fost Acela ce faci din mic mai mare...
Ma-ntreb cum poti s-aduni in mine intreaga-Ti masurare?
Cum poti sa faci. Tu, oameni din nimic,
Si adesea, nimic din cei ce cred ca sunt?
M-aplec in cugetare cu duhul in pamant...
Ca ce sunt eu a intelege...un Adevar purtat prin Lege?
Purtat-am steagul biruintei cu capete de lei.
Pentru ca ea, Taria, mi-a sugerat Intregul,
Cand insasi suferinta atins'a apogeul.
Si, iata! Dupa atata timp din nou mi s-a ivit,
Purtandu-ma in credinta Acelui Rastignit,
Cuvantul, ca si cale a drumului cu rost,
A Aceluia ce Este, va fi, dar a si fost...
La margini de prapastii, pe muchii de cutit,
Nicicand mai tare pamantul n-am iubit!
Oare mai poti purta in tine asa iubire mare,
De nu ti-ai fi rasfrant intregul trup in zare?
Si ce atingeri sfinte, ce energii divine
Iti poate atat largi sufletul din tine?
De n-ai fi fost Acela ce faci din mic mai mare...
Ma-ntreb cum poti s-aduni in mine intreaga-Ti masurare?
Cum poti sa faci. Tu, oameni din nimic,
Si adesea, nimic din cei ce cred ca sunt?
M-aplec in cugetare cu duhul in pamant...
Ca ce sunt eu a intelege...un Adevar purtat prin Lege?
24 octombrie 2017
64. Ca piatra...
Mi-e sufletul ca piatra;
Durere, scrie-n piept.
M-am tot rugat degeaba,
Degeaba tot astept...
Lumina ca de soare,
Lumina ca de zi,
Dureri si disperare
Si nimeni nu va sti...
Zadarnic ma tot chinui,
Zadarnic meditez,
In juru-mi numai neguri,
Nimic in ce sa crezi...
Nimic nu mai conteaza,
Nimic nu mai străpunge,
O adiere care
Din hauri sa m-alunge.
Din nou imi strig durerea,
A zecea mia oara...
Dar, sparga-se tacerea
Si tot ce ma-nconjoara!
Ca frumusete nu-i
Din ce s-a scris ca este,
Am spus-o orisicui...
Nu e... ca intr-o poveste!
15 octombrie 2017
63. Ceas tarziu...
Cuvantul, ca si trena unei doamne, curge lin
Pe o foaie de hartie in ținutul ei velin.
Ca si spuma din pahare, se rostogolește alene,
Peste lungile, tarzii...toamne grele.
Intr-un ceas tarziu, spre noapte, doar cuvintele vorbesc,
Ele însele se-nsira, despre sine povestesc,
Despre alte seri tarzii, despre alte toamne grele,
Despre cum ar fi sa fie...fara ele.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)




