16 iulie 2018

Acela...

In linistea profunda a marilor idei
Purtat-am steagul biruintei cu capete de lei.
Pentru ca ea, Taria, mi-a sugerat Intregul,
Cand insasi suferinta atins'a apogeul.

Si, iata! Dupa atata timp din nou mi s-a ivit,
Purtandu-ma in credinta  Acelui Rastignit,
Cuvantul, ca si cale a drumului cu rost,
A Aceluia ce Este, va fi, dar a si fost...

La margini de prapastii, pe muchii de cutit,
Nicicand mai tare pamantul n-am iubit!
Oare mai poti purta in tine asa iubire mare,
De nu ti-ai fi rasfrant intregul trup in zare?

Si ce atingeri sfinte, ce energii divine
Iti poate atat largi sufletul din tine?
De n-ai fi fost Acela ce faci din mic mai mare...
Ma-ntreb cum poti s-aduni in mine intreaga-Ti masurare?

Cum poti sa faci. Tu, oameni din nimic,
Si adesea, nimic din cei ce cred ca sunt?
M-aplec in cugetare cu duhul in pamant...
Ca ce sunt eu a intelege...un Adevar purtat prin Lege?




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Follow by Email