Dezamagirea are farmecul ei,
e multumirea a cate poti sa duci,
causul palmei ti-l rotesti si bei
din propriile-ti lacrimi.
La venirea serii pleoapele
cad grele;
obloane ale mintii
si,
sorbi din adancul suferintei tale,
gandind ca te simti bine,
inaltator de bine,
incat suferinta se transforma
in maretia martirajului tau
pe altarele sperantei.
Mi-am cerut iertare
cand altii ar fi trebuit s-o faca,
pacatul lumii pe umeri l-am simtit...
si l-am purtat.
Nu m-ati cunoscut
fiindca n-ati dorit.
Desi eram aici
imbratisandu-va.
Probabil cel mai urat sentiment.. poate fi confundata cu tradarea !
RăspundețiȘtergereDarul
RăspundețiȘtergereSufletul meu, ca o arătură toamna, aştepta semănătorii.
Au venit iubirea şi încrederea în oameni şi şi-au pus seminţele.
Florile lor, încă buimace de lumina zilei, au fost rupte -
Ca nişte flori de colţ răsărite la şes -
De culegatorii ce le pândeau cu schimbul.
Din apa ploilor amărăciunii, strânsă în urmele de călcâi ale paşilor,
Au răsărit buruienile singurătăţii şi tristeţii!
Când deznădejdea a venit să le culeagă pentru descântecele sale,
Tu ai picurat peste ele un strop din a Ta Iubire
Dându-mi puterea de a binecuvânta culegătorii cei dintâi!
Ce mi-au adus Lumina Ta!