Inima-mi bate, ar vea să mai spună
Şi azi cât de mult iubesc să trăiesc
Chiar dacă cerul se zbate-n derută,
Iar crengile plopilor albastru-i rănesc.
Zvâcnesc de puterea ce-mi iscă în ochi
Acea strălucire flămândă de viaţa,
Şi simt cum mă nasc din mijloc de gropi
Mai plină de vise, mai dură-n speranţă.
Să fie de vină o clipă fugară,
Un gând adormit sau bine ascuns?
Apoi m-am simţit golită, de ceră...
Din tot ce există pe mine m-am plâns.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu